După derularea activităţii de formare, ne aşteptăm ca participanţii:
- Să utilizeze conceptele cheie specifice educaţiei antreprenoriale;
- Să identifice contextele legale, posibilităţi de finanţare şi oportunităţi de afaceri ce fac referire la activitatea antreprenorială ce i-ar putea susţine in iniţiativele personale cu caracter antreprenorial;
- Sa aplice elementele de baza ale managementului in relaţiile cu asociaţii, membrii comunităţii de afaceri, clienţii şi beneficiarii;
- Se integreze în maniera de comunicare elemente de limbaj verbal şi nonverbal specifice unui profil comportamental.
Ca urmare a activităţii de mentorat şi după perioada de activitate individuală şi asistare online, tinerii întreprinzători vor putea:
- Să realizeze un plan de afaceri pornind de la analiza nevoilor individuale şi ale comunităţii;
- Să aibă cultura şi competenţele minimale solicitate de stagiul de practică profesională în interiorul unei entităţi economice.
Prin proiectul „ENTREPRENEURSHIP – Step by Step” ne propunem:
- Să oferim posibilitatea parcurgerii şi finalizării unui stagiu de practică profesional intr-o întreprindere economica tânărului întreprinzător din echipa ce va câştiga competiţia internă („Cea mai buna idee de afacere”). Stagiul va avea o durată minimă de 5 luni, urmând a începe în termen de maximum 30 zile calendaristice de la data susţinerii conferinţei finale);
- Să realizăm un ghid de bune practici pentru comunităţile locale, parteneri sociali, organizaţii nonguvernamentale, responsabili locali, in format electronic si clasic (imprimat).
- Să alimentăm şi să susţinem motivaţia tinerilor, prin acordarea a 2 premii speciale constând în stagii de formare cu durata de 1 lună, în vederea lansării propriei (mici) afaceri.
La nivel individual, ca impact în plan personal, ne dorim:
- Demararea a cel puţin 2 iniţiative private ce vor avea la bază formarea iniţială, asistenţă intermediară si efortul de pregătire individuală ulterior;
- Însuşirea de către participanţii din proiect a abilităţilor necesare pentru conceperea şi realizarea unor proiecte personale pe structura unor planuri de afaceri;
- Creşterea interesului pentru propria iniţiativă de afaceri ca opţiune de carieră pentru locuitorii din zonă şi pentru membrii segmentului de vârsta implicat;
La nivelul comunităţii locale, ne-am bucura să constatăm:
- Dezvoltarea abilitaţilor antreprenoriale şi a interesului tinerilor din zonele mun. Slobozia, oraşul Tandarei şi zonele riverane ca urmare a accesării centrului de resurse online iniţiat cu ocazia proiectului;
- Valorizarea experienţei proiectului ca pe un exemplu de bune practici pentru companiile şi colectivităţile locale, concretizată în replicarea a cel puţin 2 iniţiative similare în termen de cel mult 9 luni de la finalizarea proiectului, cu susţinerea şi implicarea autorităţilor publice locale;
- Pe termen lung, sensibilitate, cooperare şi colaborare pentru punerea in aplicare a ideilor tinerilor localnici in materie de iniţiative economice sau de dezvoltare locală.


